Acasa
Monday December 05, 2016

INSTITUTUL NAȚIONAL DE EXPERTIZE CRIMINALISTICE BUCUREȘTI DIN CADRUL MINISTERULUI DE JUSTIȚIE  (I.N.E.C.)

    

          Expertiza criminalistică în țara noastră a avut un parcurs destul de sinuos, neexistând întotdeauna o reglementare unitară pe parcursul dezvoltării acesteia.

Astfel, în anul 1946, experții grafici s-au constituit într-un corp recunoscut prin Legea nr. 498/1946, abrogată ulterior prin Decretul nr. 472/1957.

Prin Decretul nr. 88/1956  s-a înființat Institutul de Criminalistică de pe lângă Procuratura Generală a României, care a fost ulterior desființat prin Legea nr. 60/1968.

În anul 1958 s-a înființat Laboratorul Central de Expertize Criminalistice în subordinea Ministerului Justiției, prin desființarea corpului experților grafici, o parte dintre membrii corpului fiind cooptați în noul laborator înființat.

Din anul 1969, prin înființarea laboratoarelor din București și Cluj, aflate în subordinea Laboratorului central, modul de efectuare a expertizelor criminalistice a fost reorganizat, creându-se două trepte, primă expertiză și noua expertiză, corespunzătoare celor două categorii de laboratoare criminalistice, Laboratoarele interjudețene de expertiză criminalistică (București și Cluj Napoca) și Laboratorul central de expertiză criminalistică, care funcționau în subordinea Ministerului Justiției (art. 4 lit. c, art. 18 și art. 19 din Decretul nr. 648/septembrie 1969).  În baza acestui act normativ, Ministerul Justiției a emis Instrucțiunile nr. 547/1970 cu privire la organizarea și funcționarea laboratoarelor de expertiză criminalistică și apoi Ordinul Ministrului Justiției nr. 227/C/01.08.1981.

Prin H.G.  nr. 368/03.07.1998 (intrată în vigoare la 01.08.1998), s-a înființat Institutul Național de Expertize Criminalistice București (INEC) , în subordinea Ministerului Justiției, prin  reorganizarea fostului Laborator Central de Expertize Criminalistice (L.C.C.), care a fost desființat. Prin același act normativ, alături de laboratoarele interjudețene existente (București și Cluj) au fost înființate și două noi laboartoare interjudețene la Iași și Timișoara.

Regulamentul de organizare și funcționare a INEC și a laboratoarelor din subordine a fost aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 441/C/1999 al Ministrului Justiției.

În mod succesiv, în perioada 2000 – 2011, au apărut mai multe acte normative care reglementează activitatea INEC și statutul expertului criminalist autorizat din cadrul INEC.

- Hotărârea Guvernului României nr. 458 din 15 aprilie 2009, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 28 aprilie 2009 și  intrată în vigoare  la data de  28 aprilie 2009.

          - Legea  nr. 156 din 5 iulie 2011, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial nr. 519 din 22 iulie 2011, prin care, pentru prima dată, a fost reglementat statutul personalului de specialitate criminalistică (experții criminaliști autorizați) și a celui auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul INEC. În acelați timp, prin acest act normativ s-a reglementat și cadrul legal specific al efectuării expertizei criminalistice de către experții criminaliști autorizați (laboratoare private de expertiză criminalistică).

În martie 2001 INEC s-a afiliat la ENFSI ( Reţeaua Europeană a Institutelor de Ştiinţe Legale - European Network of Forensic Science Institutes), fiind membru cu drepturi depline, având de atunci o participare activă pe specialitățile de expertiză criminalistică din portofoliul său. Din anul 2008 institutul, prin dl expert criminalist autorizat Florin Rușitoru, deține președenția grupului de lucru pe specialitatea accidente de trafic rutier din cadrul ENFSI (EWG RAA).

În anul 2009, INEC a fost acredit de către autoritatea competentă (RENAR) conform standardului de calitate ISO/CEI 17025:2005, pentru specialitățile scris și semnătură, ulterior acreditându-se și pe specialitățile accidente de trafic rutier și dactiloscopie.

În iunie 2015, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1901/C/2015 a fost aprobat noul Regulament de Organizare și Funcționare a I.N.E.C., prin care, printre altele, s-au adus unele modificări și organigramei institutului. Ordinul a fost publicat în M.Of. nr. 455 din 24 iunie 2015.

Experții INEC participă activ, cu articole, opinii la traininguri, simpozioane, alte manifestări științifice din străinătate, organizate fie sub egida ENSFI, fie a instituțiilor similare din spațiul european.

Anual, sunt organizate de către INEC manifestări științifice (simpozioane, consfătuiri științifice), unele cu participare internațională, ocazie cu care experții INEC prezintă materiale cu caracter științific deosebit, rezultat al activității de efectuare a expertizelor sau de cercetare în domeniu.

În ce privește activitatea publicistică, enumerăm fără pretenția de exhaustivitate și cu scuzele de rigoare pentru cei nenominalizați, nenumăratele lucrări publicate în domeniu de prof. dr. Lucian Ionescu, dr. Dumitru Sandu, Adrian  Frățilă, conf. dr. Sorin Alămoreanu ș.a.

Structura organizatorică a INEC

1.       Structura Centrală – cu competență teritorială generală

Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul de Expertize Criminalistice în cadrul căruia există, conform prevederilor art. 21 alin (2) din Ordinul nr. 1901/C/2015 al ministrului justiției:

         - Sectorul de „Identificare Criminalistică”, în portofoliul căruia sunt cuprinse următoarele specialități:

   a) expertiza grafică şi tehnică a documentelor;

   b) expertiza dactiloscopică a urmelor palmare şi plantare;

   c) expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;

   d) expertiza balistică a armelor şi a muniţiilor.

      - Sectorul de „Inginerie Criminalistică”, în portofoliul căruia sunt cuprinse următoarele specialități:

   a) expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru;

   b) expertiza criminalistică în explozii şi incendii;

   c) expertiza vocii şi vorbirii;

   d) expertiza imaginilor.

        - Sectorul de „Droguri, Stupefiante și Determinări Fizico-Chimice”, în portofoliul căruia sunt cuprinse următoarele specialități:

   a) expertiza drogurilor şi a stupefiantelor;

   b) expertiza fizico-chimică a probelor materiale.

        - Compartimentul „Tehnică de laborator”

        - Compartimentul „Financiar – Contabil”

        - Compartimentul „Secretariat – administrativ”

         - „Arhiva institutului”

2.       Structurile Teritoriale – laboratoarele interjudețene cu următoarele competențe:

              a) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti: municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea; 

               b) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov: judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Braşov, Argeş şi Vâlcea; 

               c) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj: judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Alba, Hunedoara, Sibiu;

               d) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova: judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt; 

               e) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi: judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui; 

               f) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara: judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin. 

 

SCURT ISTORIC AL CRIMINALISTICII

          I. Forme empirice (exemple)

          - Depistarea falsurilor în scris: "Lex Cornelia de falsis" în Roma antică; novelele lui Justinian 49 şi 73 din anul 539.

          - Amprentele digitale: judecătorul roman Quintilianus a utilizat o amprentă însângerată pentru a achita un fiu acuzat de omorârea tatălui său; semnarea prin punere de deget a contractelor în timpul dinastinei T'ang China sec.8, şi a documentelor oficiale  în Persia sec.14.

          - Recunoaşterea recidiviştilor după semnalmente: Londra sec.18 , Vidoq, şeful poliţiei judiciare sub Napoleon I.

          II. Începuturile şi dezvoltarea criminalisticii

          Ca ştiinţă autonomă criminalistica s-a format la sfârşitul sec. 19. Întârzierea se explică nu numai prin nivelul scăzut de dezvoltare al ştiinţelor  naturii, dar şi prin  neîncrederea şi lipsa de interes a juriştilor pentru aportul ştiinţelor în materie de probaţiune.

          Începuturile criminalisticii  sunt strâns legate de medicina legală şi se dezvoltă în locurile cu cea mai mare criminalitate (Paris 1795, Viena 1804). Din această perioadă de subliniat  preocupările  statisticianului Quetelet (1796- 1874) privind  măsurarea  cantitativă a corpului uman şi a activităţilor sale, fiind astfel un precursor al  criminologiei de mai  târziu şi al antropometriei.

          Fondatorul criminalisticii este considerat a fi austriacul Hans Gross, judecător de instrucţie şi profesor de drept penal. În 1893 publică  "Manualul  judecătorului  de instrucţie", în care a folosit pentru prima dată expresia  "System der Kriminalistik", definindu-l ca "Ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal".

          Sfârşitul sec.19  coincide  cu apariţia unor specialişti care nu mai sunt medici legişti. Chiar şi personajului fictiv  Sherlock Holmes din romanele lui Conan Doyle (1859- 1930) i s-ar  putea conferi titlul de criminalist fiindcă ajunge la probă prin observarea şi interpretarea logică a urmelor (serologie, amprente digitale, identificarea armei, falsuri ).

          Momentele importante care au marcat dezvoltarea generală a criminalisticii:

          1) Antropometria ,procedeu inventat de Alphonse Bertillon (1853- 1914), se bazează pe faptul că fiecare fiinţă umană diferă de alta prin măsurile diverselor părţi ale corpului (cap, membre superioare şi inferioare). Proporţiile se păstrează constant toată viaţa, chiar în condiţiile creşterii (adolescenţă) şi descreşterii (bătrâneţe), şi deci sunt individuale. Bertillon a ajuns la concluzia că luându-se în consideraţie numai 11 măsurători şansa de a le regăsi la o altă persoană  ar fi de 1 la 4.191.304. Multe ţări europene au adoptat acest sistem de identificare, inclusiv România. În 1888 Bertillon l-a perfecţionat, prin introducerea metodei "Portretului-vorbit", care combină -pe o  singură fişă- caracteristicile capului, fotografiat din faţă şi din profil, cu măsurătorile corporale şi cu alte particularităţi (de exemplu, cicatrici şi tatuaje).

          2) Dactiloscopia  constă în identificarea persoanei după amprentele digitale, palmare şi plantare, a căror configuraţie este unică (nerepetabilă) şi stabilă toată  viaţa, chiar şi după moarte. Paternitatea metodei a fost extrem de disputată :

          - În 1884 în  Anglia dr. Nehemiah Grew atrage atenţia asupra complexului  de creste papilare şi de pori;  aceleaşi observaţii le face în Italia în 1886 Marcelo Malpigni.

          - Începând din 1858 William Herschel, oficial britanic în India, studiază timp de 10 de ani amprentele persoanelor cu care face afaceri ajungând la concluzia că desenele papilare diferă de la o persoană la alta şi nu se schimbă niciodată. Gândindu-se că ar putea servi la identificarea criminalilor în 1877 o comunică inspectorului general al închisorii din Bengal, dar acesta ignoră informaţia considerând-o delirantă.

          - Concomitent, Henry Faulds, un scoţian care preda  fiziologia la un spital din Tokio, este şi el interesat de amprentele digitale. După o amprentă imprimată cu funingine pe un perete alb demonstrează că cel arestat de poliţie nu este hoţul. În 1880 Faulds publică constatările sale în revista "Nature", la care Herschel într-o replică dură pretinde  că el ar fi primul descoperitor. Nici unul  nu obţine satisfacţie; dactiloscopia va fi introdusă în Anglia ca sistem oficial de identificare criminală doar în 1900, adoptându-se sistemul de clasificare elaborat de Edward Henry.

          - Sir Francis Galton (1822-1911) publică în 1892 prima carte de dactiloscopie intitulată "Finger Prints", care conţine principiile esenţiale ale identificării după amprente şi o amplă statistică.

          - Juan Vucetich (1858-1925) publică în 1894  în Argentina  metoda sa proprie în cartea "Dactiloscopia Comparada".

          - Edward Henry (1850-1931), inspector general al poliţiei din  Nepal, propune o metodă simplă de clasificare, descrisă în cartea sa "Classification and Use of Finger Prints " (1901).

          3. Balistica judiciară. Primele identificări ale criminalilor după proiectilul extras din corpul victimei, pe baza defectelor de imprimare identice cu cele de pe proiectilele trase cu arma suspectului, aparţin lui Henry Goddard

(1835), prof. Lacassagne (1889) şi Paul Jeserich (1898). În 1913 Balthazard publica primul articol  important  pe această temă, demostrând că fiecare piesă a armei lasă urme distincte pe tub şi proiectil, diferite după tipul armei.

          4. Alte contribuţii . (Exemplificativ): 

          - Albert Osborn (1858-1946) : "Questioned Documents ", 1910 (Expertiza documentelor).

          - Edmond Locard (1873-1966): "Traite de criminalistique", patru  volume, 1931- 1936, şi "Les faux en ecriture", 1959.

          - Harry Soderman şi John O'Connell: "Modern Criminal Investigation" (1935).

          - Paul Kirk : "Crime Investigation ", (1953).

          III. Epoca modernă      

            1) Metode instrumentale  de înaltă performanţă: cromatografia, spectrofotometria, mass spectrometria, analiza prin activare neutronică, difracţia razelor  X, microscopia electronică cu baleiaj, videospectral comparatorul etc, toate asistate de computer.

            2) Identificarea genetică, prin determinarea codului genetic propriu fiecărei fiinţe,pe baza acidului dezoxiribonucleic (ADN), prezent în structura tuturor genelor corpului uman (sânge, ţesuturi, spermă, salivă, oase, păr, dinţi). Cu toate că ADN a fost descoperit în 1868, doar în 1985 Alec Jeffreys şi colaboratorii săi de la  Leicester University, Anglia, au pus la punct metoda. Privită la început cu reticenţă, ca orice nouă descoperire, ea a fost adoptată în practica forensic internaţională ca procedeu de natură să revoluţioneze probaţiunea în materie de identificare. În prezent tehnicile de efectuare şi interpretare a testului  DNA evoluează foarte rapid.

          3)  Utilizarea computerului (softuri criminalistice)

          4)  Imagini digitale (captare şi preluare electronică a imaginilor)

          5)  Evaluarea probabilistică  a identităţii şi/sau a posibilităţii comiterii faptei de către suspect (abordare Bayesiană): I.W. Evett, C.G.G. Aitken(Anglia).

          IV. Învățământul de criminalistică și centrele de formare a expeților criminaliști.

         

          - H.Gross predă la Viena primul  curs facultativ de criminalistică (1894)

          - Reiss crează la Laussanne (Elveţia) Institutul de fotografie judiciară, care, sub conducerea prof. Bishoff, devine Institutul de poliţie ştiinţifică şi criminologie (în prezent director prof. P.Margot).

          - Şcoala de la Graz (Austria) a prof. H. Gross (1913), apoi  Heindl la Munchen şi Ed. Locard la Lyon.

          - SUA: Universitatea Berkeley din California, George Washington University din Wasghinton DC, John Jay College of Criminal Justice din New York (cele mai celebre, fiind şi multe altele)

          - Centre de formare de mare autoritate :

          Anglia:Home Office Forensic Science Laboratories (Adelmerston) şi  Metropolitan Forensic Science Laboratory (Londra)

          Scoţia: Strathclyde University şi Strathclyde Police (Glasgow).

          Germania: Bundeskriminalamt (Wiesbaden)

          Franţa: Identite Judiciare (Paris) şi Institut de Recherche Criminelle (Rosny sous Bois)

          SUA: Federal Bureau of. Investigation şi U.S. Secret Service (Wasghinton DC)

          Polonia : Institutul de Expertize Judiciare din Cracovia.

         

              V. ROMANIA (repere)

           - 1892: Serviciul antropometric al Ministerului Justiţiei.

          - 1883: Institutul de medicină legală înfiinţat de Mina Minovici, autorul cunoscutului  "Tratat  complet de medicină legală ( 1929-1930).

          - 1931: Şcoala de poliţie ştiinţifică, serviciu anexă  al Institutului  de medicină legală.

          - Nicolae Minovici publică "Şcoala  antropologică Bertillon" (1900)  "Manual tehnic de medicină legală" (1904), cap. IX fiind intitulat  "Fotografia  judiciară" şi cercetări în domeniul dactiloscopiei (scrisoarea adresată lui J.Vucetich în 1906)

          - 1892-1914 :introducerea a dactiloscopiei de către  Andrei Ionescu, şeful serviciului de antropometrie; apare lucrarea  "Dactiloscopia  şi portretul vorbit " de D. Călinescu.

          - 1914: preluarea conducerii serviciului de identificare  de către Valentin Sava, transformat în 1925 în Serviciul central. Cea mai cunoscută lucrare a sa este "Manualul de dactiloscopie " (1943).

          - Ştefan Minovici: "Falsurile în documente şi fotografia  în serviciul justiţiei " (1900), "Aparat general macro şi micro fotografie pentru identificarea grafică a falsului în înscrisuri " (1905).

          - Constantin Zguriadescu - "Poliţia tehnică şi ancheta judiciară ştiinţifică " (1912 ed.II- a)

          - Alte  publicaţii în domeniul expertizei scrisului şi examinării documentelor: M.D. Moldovan (1910), Traian Ulic (1914), Mihail Kernbach (1928), Al. Dumitrescu (1928,1939), Henry Stahl (1926, 1933, 1934, 1940 etc), Aurel Boia (1943 şi 1944) s.a.

          - Constantin Țurai: "Elemente de poliţie tehnică" (1937), "Elemente de criminalistică  şi tehnică criminală" (1947), "Dermatoglifologia" (1971), "Amprentele papilare" (1979).

          - M.Cireş, N.G. Bătrânu: "Tehnica poliţienească în descoperirea şi dovedirea infractorilor"  (1940).

          - 1943: Serviciul tehnico-ştiinţific şi laboratorul de criminalistică al Prefecturii Poliţiei Capitalei.

          - 1946-1957: Corpul experţilor grafici.

          - 1956: Institutul de criminalistică al Procuraturii Generale (desfiinţat).

          - 1958: Laboratorul central de expertize criminalistice  şi laboratoarele interjudeţene din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. În 1998 s-a transformat în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice al Ministerului Justiţiei (HG nr. 368/1998). În 2009 au fost înființate laboratoarele interjudețene din Brașov și Craiova, ultimul fiind pus în funcțiune în 2015.

          - 1968: Institutul de Criminalistică al I.G.P. şi serviciile de criminalistică  judeţene şi al municipiului Bucureşti.